Acasă Local Gorj „Taxă de asfalt“ pentru sătenii din Albeni

„Taxă de asfalt“ pentru sătenii din Albeni

Consiliul Local din Albeni a aprobat recent introducerea unei „taxe de asfalt“ în valoare de 28 de lei pentru gospodării şi de 50 de lei pentru societăţile comerciale pentru a se putea acoperi un procent din contribuţia locală la un proiect de asfaltare a unui drum comunal lung de patru kilometri.

Finanţarea proiectului a fost asigurată de Banca Mondială, iar Primăria Albeni s-a obligat să achite o contribuţie locală de 10%. Această contribuţie a fost împărţită cu sătenii şi proprietarii de societăţi comerciale din localitate, cărora le-a revenit plata a 2% din procentul de 10%. Astfel, de câteva zile, angajaţii Primăriei Albeni umblă prin satele comunei pentru a încasa „taxa de asfalt“ de la cetăţeni sau de la deţinătorii de societăţi comerciale. Taxa impusă de primărie a stârnit deja nemulţumirea localnicilor, care nu înţeleg de ce trebuie să achite suma respectivă.

Procedura permite

Dumitru Cornea, edilul-şef al comunei Albeni, a declarat că primăria a fost nevoită să împartă contribuţia locală la proiect, întrucât procedura a permis acest lucru. De altfel, primăria a achitat deja contribuţia de 10%, iar acum are de recuperat procentul de 2% de la cetăţeni. „Nu este nimic neobişnuit. Este o contribuţie a cetăţenilor, conform acordului de grant cu Banca Mondială. Şi la fondurile europene se percepe aşa ceva. Deci noi avem o contribuţie la proiect de 10% din valoarea grantului, din care 8% plătim noi, primăria, iar 2%, cetăţenii şi firmele. Am trecut la încasarea acestei contribuţii. Eu am văzut această contribuţie în programele europene în bani sau în muncă. Fiind vorba de o asfaltare, nu aveam cum să cerem o contribuţie în muncă. Ce să-i fi pus să facă?! E o contribuţie la grant şi nu ai ce face. La patru kilometri de drum, în jur de două pachete de ţigări la o gospodărie eu spun că nu e mult. Noi am plătit întreaga sumă din bugetul local şi acum trebuie să recuperăm de la cetăţeni. Dacă stăteam să strângem banii de la ei înainte nu ne mai apucam de asfaltare. Poate sunt câţiva angajaţi la primărie care nu ştiu să le explice oamenilor de ce trebuie să achite această taxă, de aceea mai apar şi nemulţumiri“, a spus edilul Dumitru Cornea. 

Verificaţi de Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a efectuat un control la Primăria Albeni şi a stabilit că aceasta nu trebuia să achite 10% din contribuţia locală la proiectul pentru asfaltarea celor patru kilometri de drum. În concluzie, primăriei i-a fost impus să treacă la recuperarea procentului de 2%. „O să facem şi noi verificări să vedem exact ce s-a întâmplat. Curtea de Conturi a stabilit că acea taxă de 28 sau de 50 de lei trebuia achitată atunci când a fost implementat proiectul. Curtea de Conturi a efectuat un control şi a constatat că primăria a achitat integral contribuţia locală de 10%, or prin proiect nu putea să achite decât 8%. Au dat o hotărâre de consiliu local şi acum au trecut la recuperarea taxei de 2% de la cetăţeni“, a precizat Marcel Romanescu, subprefectul judeţului Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version