Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Legile bugetului şi salarizării, constituţionale
Legea bugetului pentru anul 2011 este constituţională, a decis ieri Curtea Constituţională a României, care a respins sesizarea depusă de deputaţii liberali împotriva actului normativ. Deputaţii liberali au depus pe 23 decembrie o sesizare de neconstituţionalitate pe Legea Bugetului de stat pe 2011, reclamând că acesta este fundamentat pe legi care nu sunt în vigoare şi că a fost depus târziu, peste termenul legal, lucru care a dus la limitarea prerogativelor de dezbatere a parlamentului. Curtea a respins şi sesizările depuse de PNL şi PSD împotriva Legii privind salarizarea în 2011 a bugetarilor şi a Legii-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel că ambele acte normative au fost declarate constituţionale. Guvernul şi-a asumat, pe 14 decembrie, răspunderea asupra proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi asupra proiectului de Lege privind salarizarea în anul 2011 a bugetarilor.  Opoziţia a depus moţiuni de cenzură împotriva celor două proiecte de acte normative, care însă au fost respinse în parlament. Tot ieri, judecătorii Curţii au respins sesizarea depusă de PNL împotriva Legii de aprobare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, astfel că actul normativ urmează să fie transmis spre promulgare.
PNL a sesizat pe 23 decembrie Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, invocând şi principii ale CEDO care ar fi încălcate. Liberalii consideră că legea este, în integralitatea ei, neconstituţională. Camera Deputaţilor a adoptat, pe 23 decembrie, OUG nr. 50/2010 privind creditele pentru consumatori cu 134 de voturi favorabile, 71 împotrivă şi 12 abţineri.
NewsIn

Contracte cu clauze de fidelitate pe cinci ani
Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că guvernul a decis ca autorităţile locale care oferă avantaje în natură sau bani pentru atragerea personalului sanitar să poată încheia contracte cu clauze de fidelitate cu o valabilitate de minimum cinci ani cu medicii sau asistenţii. „Reglementarea dă posibilitatea autorităţii administraţiei publice locale, în teritoriile neacoperite de medici şi personal sanitar, în cazul în care oferă avantaje în natură sau în bani pentru atragerea personalului sanitar, să poată încheia contracte cu clauze de fidelitate cu un medic sau cu un asistent, cu o valabilitate de cel puţin cinci ani“, a spus ministrul, dând drept exemplu de avantaj locuinţele de serviciu. Pe de altă parte, Cseke a precizat că s-a creat temeiul legal ca, din 2011, să existe programe naţionale de sănătate şi contract-cadru multianual. „Prin OUG aprobată azi, de la anul vom avea program naţional de sănătate şi contract-cadru pe doi ani, ceea ce va da sistemului sanitar predictibilitate şi continuitate“, a precizat ministrul.
NewsIn

Se majorează  la 100.000 de euro plafonul de garantare pentru depozitele bancare
Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat ieri că guvernul a decis majorarea nivelului garanţiei pentru depozitele bancare de la 50.000 la 100.000 de euro, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. „S-a aprobat modificarea OUG nr. 39, referitoare la înfiinţarea fondului de garantare a depozitelor bancare. De fapt, se transpune Directiva UE nr. 14/2009 astfel: se majorează nivelul garanţiei pentru depozitele bancare de la 50.000 de euro la 100.000. De această ordonanţă beneficiază atât persoanele fizice, cât şi cele juridice ce au constituit depozite în sistemul bancar“, a declarat ministrul. Acesta a explicat că plafonul de 100.000 de euro este unul minim, băncile având posibilitatea să mărească această garanţie pentru a atrage cât mai mulţi bani în sistem.
Potrivit lui Ialomiţianu, fondul de garantare se va suplimenta prin cotizaţie din partea instituţiilor de credite, cotizaţia fiind o cheltuială deductibilă. „Va fi şi un impact negativ asupra bugetului din 2012, estimat la 590 de milioane de lei“, a precizat Ialomiţianu, explicând însă că acesta este compensat prin modificarea Codului Fiscal de săptămâna trecută, care are un impact pozitiv. „Deci am respectat Legea responsabilităţii fiscale“, a subliniat ministrul.
NewsIn

Exit mobile version