Acasă Local Dolj Medicii de familie, aşteptaţi la negocieri la CAS Dolj

Medicii de familie, aşteptaţi la negocieri la CAS Dolj

Războiul dintre Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj şi furnizorii de servicii medicale şi implicit medicii de familie pare să se soluţioneze. De ieri, a început negocierea contractului. Până la semnarea documentelor, cei care suferă sunt asiguraţii care nu primesc reţete gratuite şi compensate sau trimiteri la medicii specialişti.

Începând cu 1 aprilie 2010, medicii de familie nu mai prescriu pacienţilor reţete compensate, bilete de trimitere şi concedii medicale. Oferă consultaţii bolnavilor, dar le prescriu numai reţete simple, pe care oamenii trebuie să le cumpere. Cu alte cuvinte, lucrează în sistem exclusiv privat, deoarece, începând cu 31 martie 2010, toate contractele furnizorilor de servicii medicale au expirat.

Contractele pot fi semnate până pe 16 aprilie

CAS Dolj pare să facă primul pas. De ieri, CAS Dolj a anunţat începerea perioadei de contractare pentru anul 2010. Toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare, de dispozitive medicale şi furnizorii prin care se derulează programele naţionale de sănătate sunt aşteptaţi la sediul CAS Dolj pentru negocieri şi pentru semnarea contractului pe 2010.
„Am stabilit ca dată-limită 16 aprilie, urmând ca perioada de contractare să fie finalizată până pe 30 aprilie. În cazul în care furnizorii de servicii depun cererile însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii şi negocierii contractelor, la alt termen decât cel comunicat, şi nu participă la negocierea şi încheierea contractelor la datele stabilite de CAS, furnizorii respectivi nu vor mai desfăşura activitatea în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare“, a precizat Daniela Gheorghe, purtător de cuvânt la CAS Dolj.

În funcţie de negocieri, medicii vor semna sau nu contractele

Medicii de familie doljeni sunt deschişi negocierilor, iar de ieri au trecut la studierea fiecărui punct din contract.
„În urma negocierilor pe care le vom purta cu CAS Dolj, vom decide dacă vom începe eliberarea reţetelor compensate sau gratuite sau eliberarea de concedii medicale sau alte servicii ce presupun decontarea ulterioară de către Casa de Sănătate“, a spus dr. Cristian Săndulescu, medic de familie, membru în Consiliul Colegiului Medicilor Dolj.
Săndulescu a precizat că sunt rezonabile cele nouă zile oferite de Casa de Sănătate pentru negocieri, iar dacă discuţiile vor decurge fără probleme, toţi medicii de familie şi furnizorii de servicii medicale de orice fel vor semna contractele.

Exit mobile version