Acasă Local Schilodit de tren

Schilodit de tren

Un bărbat a cărui identitate nu a fost stabilită de poliţişti şi-a pierdut o mână şi un picior ieri, după ce a fost lovit de un tren în cartierul craiovean Lăpuş-Argeş, în zona service-lui Daewoo. În jurul orei 14.00, SMURD-ul a fost solicitat prin 112 să intervină la un accident produs pe calea ferată, în cartierul Lăpuş. Ajunşi la faţa locului, medicii de pe ambulanţa SMURD au găsit un bărbat care fusese lovit de un tren, în urma accidentului fiindu-i retezate o mână şi un picior. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au dus-o direct în sala de operaţie, încercând să îi salveze membrele amputate. Poliţiştii de la transporturi care au preluat cazul urmează să stabilească identitatea victimei, dar şi dacă a fost vorba de un accident sau de o tentativă de sinucidere. 

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version