Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Se întrerupe apa
Două asociaţii de proprietari din Târgu Jiu vor rămâne astăzi fără apă potabilă şi menajeră. SC APAREGIO va întrerupe furnizarea apei potabile între orele 8.30 şi 11.00 în zona Olari, la Asociaţiile de Proprietari nr. 160 şi 165. Potrivit conducerii Primăriei Târgu Jiu, întreruperea este necesară pentru derularea unor lucrări de contorizare la scările de bloc.
Eugen MĂRUŢĂ

Salubrizarea, în colaps
Caietul de sarcini al salubrizării Băniei trebuie modificat, susţin funcţionarii craioveni, fiindcă în 2008 au apărut în oraş încă 30 de străzi asfaltate, parcări noi şi trotuare betonate care trebuie măturate, manual sau mecanizat. Potrivit unui referat al Direcţiei de servicii publice a Primăriei Craiova, tot în 2008 a fost modificată suprafaţa a 142 de străzi, şi în acest caz impunându-se reevaluarea indicatorilor după care lucrează Serviciul Public de Salubritate. Acesta va fi obligat să măture sau să spele din această vară 295 de străzi şi 54 de parcări. Nimic rău până aici, numai că bugetul alocat curăţeniei în 2009 este de 13,7 milioane de lei, cu 8,6 milioane de lei mai mic decât cel de anul trecut. Salubritatea ar putea primi în această lună încă 950.000 de lei, la rectificarea bugetară, însă şi aşa suma este cu mult sub cea cheltuită în 2008 pentru o suprafaţă mult mai mică de întreţinut.
Marian BĂDÎRCI

Un bugetar din 11 va obţine bilet de odihnă
Ministerul Muncii a repartizat bugetarilor doljeni biletele de tratament pentru sezonul estival 2009. Dacă, în 2008, celor aproximativ 27.000 de bugetari doljeni le-au fost repartizate 2.632 de bilete, anul acesta situaţia este şi mai dificilă, numărul lor fiind cu peste 200 mai mic. Nici sindicaliştii din învăţământul preuniversitar doljean nu au veşti foarte bune pentru profesori. „Estimez că voi primi 400 de bilete pentru cei 5.000 de membri pe care îi am. Până acum, avem 1.500 de solicitări pentru un bilet de odihnă, în special pentru litoralul românesc. Este vorba de sejururi de şase zile, prima serie fiind programată pentru 29 iunie“, a spus Constantin Rada, preşedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj.
Norocoşii bugetari care vor intra în posesia unui bilet de odihnă trebuie să achite jumătate din contravaloarea lui, aproximativ 350 de lei.
Ana DĂNESCU

Chinezii vor să investească în Gorj
Un grup de investitori chinezi intenţionează să deschidă două fabrici de cărămidă în judeţul Gorj. Reprezentanţii unei companii producătoare de materiale de construcţii din China au sosit ieri la Târgu Jiu, unde au fost primiţi de conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Membrii delegaţiei din China au prezentat pe larg proiectul care vizează realizarea în Gorj a peste 250 de locuri de muncă. În fabrici ar urma să fie folosită cenuşa rezultată de la arderea cărbunelui, în cadrul unui proces de fabricaţie complet ecologic. Investitorii au fost însoţiţi în judeţ de secretarul de stat Claudiu Preoteasa, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Investiţii.
Eugen MĂRUŢĂ

Exit mobile version