Acasă Local Stâncă pe DN 57

Stâncă pe DN 57

MEHEDINŢI. O stâncă de aproape zece tone a blocat marţi timp de patru ore Drumul Naţional 57, ce face legătura între Orşova, judeţul Mehedinţi, şi Moldova Nouă, din Caraş-Severin. Aceasta a căzut în mijlocul drumului din munţii de pe Clisura Dunării, din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă. „Am oprit pentru că nu am ştiut despre ce e vorba. Am crezut că lucrează la drum, dar nu este nici un utilaj. Cred că a picat din munte. Este foarte mare, bine că nu a căzut pe cineva! Dar de ce nu o ridică nimeni?“, a spus un participant la trafic.

După ce stânca de înălţimea unui om a căzut pe carosabil, au urmat şi altele mai mici, fiind blocate ambele sensuri de mers.

Într-un final, spre seară, autorităţile au trimis în zonă un utilaj, care a degajat drumul.

Exit mobile version