Acasă Local Doi răniţi la intrarea în Craiova

Doi răniţi la intrarea în Craiova

Două persoane au fost rănite ieri-dimineaţă la intrarea în Craiova, după ce maşina cu care se deplasau a fost lovită de un autoturism scăpat de sub control.

Nicoliţa Rădulescu, de 48 de ani, din Craiova, conducea ieri-dimineaţă, în jurul orei 8.00, o Lada Niva pe strada Calea Bucureşti din localitate. Conform poliţiştilor doljeni de la Rutieră, şoferiţa nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei, a sărit peste scuarul care desparte sensurile de mers şi a lovit Matizul condus regulamentar din sens opus de Cătălin Vulpe, de 24 de ani, din Craiova. Femeia a declarat în faţa poliţiştilor că a încercat să evite un taxi care a plecat fără să se asigure şi din această cauză a intrat pe contrasens.

În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, Cătălin Vulpe şi Marius Stanciu, de 38 de ani, pasager în Matiz, au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea primelor îngrijiri medicale.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version