Acasă Local Dolj Puşcărie pentru omorârea unui câine

Puşcărie pentru omorârea unui câine

Un doljean este cercetat penal şi riscă un an de închisoare sau o amendă de maximum 10.000 de lei pentru că a omorât cu intenţie câinele vecinei sale.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, Maria Cotoi, de 37 de ani, din comuna doljeană Bulzeşti, a sesizat postul de poliţie din localitate despre faptul că, în noaptea de marţi spre miercuri, vecinul său Dorel Vlad, de 42 de ani, i-a omorât câinele. Femeia le-a povestit poliţiştilor că Dorel a prins într-un laţ pe care l-a instalat special în gospodăria ei câinele rasa Metiss, după care l-a omorât în bătaie cu un par.

Poliţiştii din comună care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că sunt adevărate cele sesizate de femeie. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de omorâre a unui animal cu intenţie. Conform legii privind protecţia animalelor, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2008, omorârea unui animal cu intenţie se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă între 500 şi 10.000 de lei. Cadavrul animalului a fost ridicat de reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Dolj pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii doljeni au precizat că acesta este primul caz din judeţ în care o persoană este cercetată pentru o astfel de faptă, conform noilor reglementări privind protecţia animalelor.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version