Acasă Local Gorj Scurte ştiri

Scurte ştiri

100 de locuinţe ANL în Târgu Jiu

Gorj. Patru blocuri ANL cu 100 de garsoniere şi apartamente cu două camere vor fi date în folosinţă în prima parte a lui 2008. Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că locuinţele vor fi predate chiriaşilor în primăvara anului viitor. Potrivit acestuia, la primărie sunt înregistrate 3.000 de solicitări pentru acordarea de locuinţe. Blocurile ANL se află pe străzile Locotenent colonel Dumitru Petrescu şi Aleea Teilor.

Andrei IONESCU

Pe podium la retrocedări

Gorj. Gorjul se situează pe locul al treilea pe ţară în ceea ce priveşte aplicarea Legilor fondului funciar. După 11 luni, autorităţile din judeţ au eliberat 6.039 de titluri, reuşind să se claseze pe un loc fruntaş, după Cluj, care ocupă locul al II-lea, cu 6.110 titluri, şi Bihor, situat pe primul loc, cu 7.211 titluri de proprietate. Este vorba de titluri eliberate atât pentru suprafeţe de pădure, cât şi pentru terenuri.

Eugen MĂRUŢĂ

Sute de cereri anual pentru ajutorul de deces

Gorj. Aproximativ 450 de cereri pentru ajutorul de deces sunt depuse anual la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Gorj. Sumele acordate variază în funcţie de perioada de cotizaţie a fiecărui pensionar. „De exemplu, un pensionar care cotizează la noi de peste 15 ani va primi ca ajutor pentru deces suma de 350 de lei. Aceste sume se vor mări începând cu 1 ianuarie 2008, aşa s-a vehiculat. Anul acesta, până în prezent, am avut 450 de cereri. Este de real folos pentru cei bătrâni. Vin aici şi solicită acest ajutor, le prinde bine. Un ban în plus mereu face bine, mai ales la ce preţuri sunt. Cei mai nevoiaşi au posibilitatea să achiziţioneze coşciuge de la noi. Sunt mai ieftine, sunt făcute aici, avem şi aduse de la fabrici de specialitate. CARP Gorj a fost creată pentru a îi ajuta pe cei bătrâni, pe pensionarii care au o viaţă grea“, a spus Iulia Cioplea, contabilă-şef a acestei instituţii.

Mihaela FLOROIU

CONTEX de iarnă la Drobeta Turnu Severin

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) „Oltenia“ organizează în Mehedinţi, începând de astăzi, timp de cinci zile, ediţia de iarnă a manifestării expoziţionale CONTEX 2007. „Gazda acestei manifestări va fi Casa de Cultură «Theodor Costescu» din Drobeta Turnu Severin, b-dul. Carol I, nr. 4“, se arată într-un comunicat emis de CCI „Oltenia“. Potrivit acestuia, „târgul“ va fi deschis între orele 10.00 – 18.00, exponatele fiind din următoarele domenii: îmbrăcăminte, bijuterii, cosmetice, încălţăminte, marochinărie, articole din piele, blană naturală.

Andreea HORCONE

Mai multe parcări ecologice

Gorj. Aproape 19.0000 de metri pătraţi de parcări s-au realizat în acest an în municipiul Târgu Jiu, din care 1.664 mp reprezintă parcări ecologice. Conducerea Primăriei Târgu Jiu intenţionează să extindă, anul viitor, suprafaţa de parcări ecologice. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că mai sunt în lucru câteva locuri de parcare.

Andrei IONESCU

DSC a realizat un profit de două miliarde de lei

Gorj. Direcţia de Servicii Comunale (DSC), societate aflată în subordinea Primăriei Târgu Jiu, a realizat pe primele zece luni ale acestui an un profit de două miliarde de lei vechi. Unitatea a înregistrat venituri de 222 de miliarde de lei vechi şi cheltuieli de 220 de miliarde. DSC se ocupă de curăţenia zonelor verzi şi a străzilor oraşului, de administrarea mai multor zone, cum ar fi Cimitirul Municipal, precum şi de asfaltarea străzilor.

Andrei IONESCU

Exit mobile version