Acasă Local Ministrul Nicolăescu desfiinţează autorităţile de sănătate publică

Ministrul Nicolăescu desfiinţează autorităţile de sănătate publică

Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri că autorităţile de sănătate publică vor fi desfiinţate şi înlocuite cu structuri flexibile, mai puţin birocratice.
Luând parte la şedinţa de bilanţ a Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ din Bucureşti, ministrul sănătăţii a arătat că sunt necesare structuri noi, care să deservească bolnavii, pacienţii, oamenii, şi nu structuri birocratice. În privinţa sarcinilor şi a atribuţiilor pe care le au în prezent autorităţile de sănătate publică, ministrul nu a precizat de cine vor fi preluate. Totuşi, acesta a menţionat că ar putea face acest lucru fie organisme ale administraţiei locale, fie ale administraţiei centrale.
Potrivit ministrului, în procesul de descentralizare a sistemului de sănătate din România vor intra şi institutele de medicină legală, ca structuri separate ale Ministerului Sănătăţii. În plus, vor mai fi organizate alte şase structuri regionale.
„Vom avea o medicină legală reorganizată pe structurile regionale, respectiv Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Târgu Mureş“, a mai spus Nicolăescu, completând că „suntem în faza în care facem o modificare substanţială a ceea ce înseamnă sistemul de sănătate din România şi mă refer aici, aşa cum am amintit deja, la descentralizarea structurilor din sănătate în vederea eliminării birocraţiei“.

Exit mobile version