Prin petrol s-au „rafinat“ 527 de milioane de dolari din buzunarele contribuabililor
Pentru a acoperi prejudiciul creat celei mai mari banci comerciale romanesti, cetatenii au fost obligati sa plateasca fiecare litru de benzina mai scump cu un cent. Acum, nimeni nu mai recunoaste nimic, vinovatii fiind atinsi de o ciudata amnezie. Dan Ioan Popescu nu poate nega rolul industriei petroliere in lichidarea Bancorex.
Privatizarea SNP – Petrom SA reprezinta, fara indoiala, cel mai important eveniment economic din perioada postdecembrista. Insa, prin aceasta tranzactie s-a facut uitat si „scheletul din dulap“, cum s-ar spune. SNP – Petrom si celelalte rafinarii desprinse in anul 1997 din defuncta Companie Romana de Petrol au fost si sint raspunzatoare in mare masura pentru dezastrul de la Bancorex. Aceste societati, incurajate de politicile guvernamentale, au impins incet, dar sigur banca spre faliment. Ciudat, desi detin date certe, acum oficialitatile uita si chiar neaga rolul industriei petroliere in lichidarea bancii. Un exemplu este si actualul ministru al economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, printre altele si fost membru in Consiliul de Administratie la Bancorex, care infirma influentele rafinariilor in aducerea bancii in criza de lichiditate. O reactie cel putin discutabila, care poate fi incadrata in sfera politicianismului. Insa, adevarul este altul, indiferent cit ar incerca unii sa-l mistifice.
De-a lungul timpului, numerosi gazetari si analisti economici au scos in evidenta in repetate rinduri efectul dezastruos al „guvernarii“ raportului intre Bancorex, deciziile guvernamentale si industria petroliera romaneasca. Parerea unanima a specialistilor asupra efectului determinant asupra vietii Bancorexului generat de petrol nu a fost niciodata contestata cu probe materiale. S-au incercat intotdeauna „ambuscade“ intr-o ceata densa. Petrolul a fost una dintre cauzele care au „rafinat“ conturile Bancorex. In raportul Consiliului de Administratie privind rezultatele financiare ale Bancorex in 1997 se arata urmatoarele: „In cursul anului 1997, Bancorex s-a confruntat cu o criza de lichiditate cauzata de necesitatea refinantarii creditului de peste 500 de milioane de dolari acordat fostei Companii Romane de Petrol in anii anteriori, in contextul unor rate foarte inalte ale dobinzii practicate pe piata interbancara, ca urmare a politicii monetare antiinflationiste a BNR“.
Daca argumentele cunoscute si aratate si de noi nu sint acceptate in reliefarea rolului industriei petroliere in falimentarea Bancorex, poate ca setul de concluzii regasite in Rapoartele de Control ale Curtii de Conturi va fi mai elocvent pentru cei interesati. Concluzii care dau si dimensiunea influentei asupra deficitului public, deficit acoperit, pina la urma, de cetateni prin taxe si impozite. Lucruri recunoscute: „In ultimul trimestru al anului 1997, Banca Nationala si Ministerul Finantelor au convertit creante neperformante de la Banca Agricola si Bancorex, in valoare de circa un miliard de dolari, in titluri de stat, ca modalitate de recapitalizare“, se arata in Raportul privind Proiectul Bugetului de Stat pentru anul 1998. Mai mult, la 31.12.1999, din evidentele Ministerului Finantelor rezulta ca volumul creditelor neperformante ale agentilor economici preluate la datoria publica se cifrau la 2.012 miliarde de lei, din care 1.552,2 miliarde de lei preluate de la Bancorex. Din structura acestor credite se observa ca ponderea majora a creditelor la Bancorex o detineau cele acordate fostei Companii Romane de Petrol. Dar despre acest lucru care priveste volumul creditelor neperformante si pentru o intelegere mai clara a cauzelor care au dus la falimentarea bancii vom prezenta detaliat istoricul acestor credite, precum si caile si solutiile adoptate de mai-marii bancii in acoperirea si mistificarea adevaratei situatii.
Rafinariile au avut „raspundere limitata“ fata de Bancorex
Din Raportul Curtii de Conturi pentru anul 1999 rezulta ca imprumuturile in suma de 507,3 milioane de dolari angajate de fosta Companie Romana de Petrol de la fosta Bancorex SA si preluate la datoria publica in anul 1997, in limita sumei de 4.500 de miliarde de lei, nu aveau asigurata recuperarea de la rafinarii conform prevederilor OUG nr. 72/1997.
Consecinta nerecuperarii sumei de 507,3 milioane de dolari consta in neasigurarea surselor de plata a serviciului datoriei publice, careia ii era destinata intreaga suma, conform OUG nr. 72/1997, astfel ca dobinzile platite pentru datoria publica mentionata au fost suportate din bugetul de stat, fara surse de acoperire.
Din control au rezultat, in principal, urmatoarele cauze ale nerecuperarii creantelor in suma de 507,3 milioane de dolari:
Pentru suma de 174,4 milioane de dolari, prin OUG nr. 10/1998 si OUG nr. 64/1998, aparute ulterior preluarii acestor obligatii la datoria publica au fost stabilite unor rafinarii termene de plata a sumelor datorate mai mari decit perioada de cinci ani pentru care a fost angajata efectiv datoria publica dupa cum urmeaza:
– Pentru datorii in suma de 53,8 milioane de dolari ale SC Petrotel SA Ploiesti (devenita dupa privatizare SC Lukoil SA) prin OUG nr. 10/1998, s-a stabilit ca acestea devin exigibile „dupa 25 ani“, fara a se preciza pina la ce data se vor achita integral.
– Pentru datorii de 120,5 miliarde de dolari ale SC Petromidia Navodari SA, prin OUG nr. 64/1998 si HG nr. 985/1998 s-a stabilit ca recuperarea sa fie facuta intr-o perioada de 15 ani cu termen de garantie de cinci ani.
Cele doua OUG mentionate nu erau aprobate prin lege.
Pentru diferenta de 332,9 milioane de dolari nu au fost incheiate conventii de recuperare cu rafinariile, care au beneficiat de titeiul importat si ale caror obligatii au fost nominalizate prin OUG nr. 72/1997, aprobata prin Legea nr. 32/1999.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 72/1997 prevedea obligatia SNP Petrom SA si a rafinariilor de a incheia conventii la Bancorex SA pentru rambursarea acestor datorii in valuta, iar contravaloarea in lei sa fie virata intr-un cont special deschis la Trezoreria statului pentru a fi utilizata in cadrul serviciului datoriei publice.
Totodata, ordonanta a prevazut obligatia constituirii unui Comitet de coordonare a operatiunilor de recuperare a datoriilor format din reprezentanti ai Ministerului Finantelor, Bancii Nationale a Romaniei si Fondului Proprietatii de Stat care sa participe la: negocierea si semnarea de rafinariile debitoare a Conventiilor de rambursare a creditelor, rezolvarea problemelor curente ce apar in aplicarea prevederilor ordonantei mentionate, precum si la prezentarea cel putin o data pe trimestru, de rapoarte cu privire la activitatea desfasurata, conducerilor Ministerului Finantelor, Fondului Proprietatii de Stat si Bancii Nationale a Romaniei.
In legatura cu nerespectarea prevederilor legale privind incheierea Conventiilor de recuperare de la rafinarii a sumelor datorate de acestea, controlul Curtii de Conturi a constatat doua situatii, si anume:
SNP Petrom SA, pentru rafinariile din structura sa: SC Arpechim SA Pitesti si SC Petrobrazi SA Ploiesti, avind datorii in suma de 175,7 milioane de dolari, precum si rafinaria SC Rafo SA Onesti – cu datorii in suma de 70,5 milioane de dolari si rafinaria SC Darmanesti SA – cu datorii in suma de 31,5 milioane de dolari au recunoscut obligatiile de plata, insa au conditionat semnarea Conventiilor de rambursare a datoriilor de primirea acelorasi inlesniri de plata care s-au acordat SC Petrotel SA Ploiesti, prin OUG nr. 10/1998, respectiv cu exigibilitatea datoriei dupa 25 de ani.
Inlesnirile solicitate nu au fost acordate si, ca urmare, Conventiile de rambursare nu au fost incheiate.
Rafinariile SC Astra SA Ploiesti, SC Vega SA Ploiesti, SC Steaua Romana SA Cimpina si SC Petrolsub SA Barcau-Bihor, avind restante in suma totala de 55,2 milioane de dolari, nu au recunoscut aceste datorii stabilite prin OUG nr. 72/1997, motivind ca nu au primit titei din import si, ca urmare, refuza incheierea Conventiilor de rambursare.
Refuzul acestor rafinarii nu era justificat, intrucit prin HG nr. 464/1991 pretul intern al titeiului a fost stabilit in perioada respectiva, pentru toate rafinariile la nivelul mediu al sectorului de prelucrare, indiferent de sursa de aprovizionare (din tara sau din import), iar influentele rezultate fata de pretul de import trebuia repartizate tuturor rafinariilor din structura fostei Companii Romane de Petrol, in functie de cantitatea totala de titei prelucrata.
Ca urmare, rafinariile mentionate aveau obligatia sa suporte si influentele de pret ale titeiului din import, chiar daca nu primeau din acest titei. „Sat fara ciini“ sau fara lege intr-o tara in care de multe ori guvernele au decis in scopul si interesele unor grupuri aservite lor pe seama Bancorex. Ca, vorba aceea, bugetul plateste. De ce?
Consecinta nerecuperarii datoriilor de la rafinarii a constat in faptul ca pina la 31 decembrie 1999, pentru datoria publica de 4.500 miliarde de lei, angajata in anul 1997, au fost platite dobinzi de la bugetul de stat in suma de 8.032,1 miliarde de lei, fara ca aceia care trebuia sa plateasca acesti bani sa fie trasi la raspundere, iar rafinariile sa fie absolvite de aceste obligatii. Pentru ca, daca legea era respectata la vinzarea lor sau a Petrom, Bancorex putea sa-si recupereze banii si sa functioneze normal.
Centul pe litru sau cum a platit contribuabilul pentru Petromidia, Petrotel, Rafo si altele
Cetateanul contribuabil a fost folosit ca solutie de avarie pentru acoperirea pierderilor produse de industria petroliera la Bancorex, ca urmare a deciziilor guvernamentale.
Din datele regasite in Raportul pe anul 2000 al Curti de Conturi reies lucruri foarte interesante privind trecerea la datoria publica a sumei de 4.500 de miliarde de lei angajata in luna noiembrie 1997 pe cinci ani, prin preluarea unor obligatii de plata ale fostei Companii Romane de Petrol, in suma de 507,3 milioane de dolari, fata de Bancorex: „Pina la 30.09.2001, pentru aceasta datorie au fost platite dobinzi din bugetul de stat in suma de 10.566,6 miliarde de lei, din care 2.363,1 miliarde de lei in anul 2000, fara ca rafinariile debitoare, care au primit si valorificat titeiul din import, sa fi achitat vreo suma. Intrucit aceste rafinarii au refuzat sa incheie cu fosta Bancorex SA conventii de rambursare a datoriei – prin OUG nr. 249/2000 s-a stabilit ca recuperarea acesteia sa se faca dintr-un <<fond special pentru produse petroliere>>, gestionat de Ministerul Industriei si Resurselor si constituit, incepind cu 1.01.2001, prin includerea in pretul produselor petroliere livrate (benzina si motorina), obtinute de producatori sau rezultate din procesare, a unei sume fixe in lei reprezentind echivalentul sumei de 0,01 dolari/litru (1 cent – n.r.). Desi Fondul s-a constituit efectiv incepind cu 1.01.2001, nu s-a trecut la utilizarea acestuia potrivit destinatiei stabilite, intrucit Ministerul Finantelor Publice impreuna cu Ministerul Industriei si Resurselor nu au elaborat nici pina in prezent Norme metodologice de aplicare a prevederilor ordonantei, asa cum aveau obligatia“, se mentioneaza in textul Raportului Curtii de Conturi.
Oare imensa obligatie de plata a fost inclusa in pretul de vinzare a Petrom sau a rafinariilor in momentul privatizarii? Dar despre aceste lucruri interesante vom discuta in episodul urmator.
