Acasă Local Dolj Fără scenă pentru repetiţii, au luat premiul pentru regie. Trupa de teatru...

Fără scenă pentru repetiţii, au luat premiul pentru regie. Trupa de teatru spaniol de la Carol I, premiată la Timişoara

Trupa de teatru în limba spaniolă a CN Carol I Craiova, alături de prof. Denisa Răduţ

Trupa de teatru a Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova a obţinut o merituoasă distincţie la Festivalul Național de Teatru în Limba Spaniolă de la Timişoara, desfăşurat în perioada 8-9 martie. Elevii claselor a X-a şi a XI-a, profil bilingv spaniolă, au reuşit să câştige aprecierea juriului pentru montarea piesei „El chico de la última fila” (Elevul din ultima bancă), de Juan Mayorga, în ciuda faptului că au avut posibilitatea unei singure repetiţii în condiţii scenice adecvate, cu numai o zi înainte de susţinerea spectacolului.

S-au pregătit repetând într-o simplă sală de clasă

Din cauza lucrărilor de reabilitare a Colegiului Carol, aceştia nu au avut acces la sala de spectacole a Operei Române, aflată în incinta unităţii şcolare, astfel că s-au pregătit pentru festival repetând într-o simplă sală de clasă. Cu atât mai valoros devine, astfel, premiul obţinut pentru regie.

Profesoara care a coordonat trupa, Denisa Răduț, a ținut să menționeze că rezultatul obținut se datorează unei munci de echipă, determinării și talentului extraordinar al celor opt elevi: Camil Atanase, Ciprian Stăiculescu, Bianca Dinu, Patricia Gherghe, Răzvan Berescu, Daria Dragnei, Teodora Dinu și Irene Vatu.

O singură repetiţie în condiţii profesioniste, cu o zi înainte de competiţie

“Le mulţumesc elevilor, care au muncit enorm la repetiţii, cât şi în particular, şi-au dorit succesul şi au reprezentat cu mândrie Colegiul Carol. Am ales o piesă scrisă în anul 1995, nu un text clasic, o piesă destul de modernă, care abordează teme actuale. A fost foarte apreciat jocul de lumini, de sunet, de imagine. Și țin să menționez că acest spectacol a fost produsul unei colaborări strânse cu elevii, nu am ales singură piesa, elementele de regie, în calitate de coordonator, ci am luat decizii împreună.

Copiii au lucrat la imagini și lumini neavând acces la aparatură profesională decât în ziua dinaintea Festivalului. Doar atunci au pus mâna pe un aparat de lumini și de sunet de teatru. Înainte de concurs se face o repetiție generală și fiecare trupă are dreptul la o oră pe scenă. Pentru că noi nu cunoșteam scena, spațiul, știam doar că este o scenă de 4 metri”, a declarat pentru GdS prof. Denisa Răduț.

Colegiul Carol I, printre cele 10 unități școlare din țară din rețeaua Ambasadei Spaniei

Colegiul Național Carol I este singurul colegiu din Oltenia care are o colaborare cu Ambasada Spaniei, prin intermediul serviciului ataşat ambasadorului. La nivel naţional, mai sunt alte nouă licee în această poziţie, având acest tip de contract cu Ambasada Spaniei prin secțiile de bilingv spaniolă. Festivalul de Teatru în Limba Spaniolă este organizat anual, cu trupe din aceste școli. Festivalul are o tradiție de 18 ani, cu o pauză de doi ani în perioada pandemiei.

„Elevii au fost extraordinar de motivați și sunt extraordinar de talentați. Sunt copii care au muncit foarte mult, în condițiile în care nu am avut nici măcar o simplă scenă unde să repetăm. Repetițiile s-au desfășurat în sala de clasă. Dar sunt niște copii foarte, foarte talentați. Piesa noastră a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, unul dintre cele mai importante premii”, a adăugat coordonatoarea trupei de teatru în limba spaniolă a Colegiului Carol I.

CITEŞTE ŞI: A spart coaja infinitului. Povestea oltencei Daiana Dajulescu, pilot de avion la doar 25 de ani

Exit mobile version