Acasă Actualitate Noua generație de roboți, prezentată în centrul Craiovei

Noua generație de roboți, prezentată în centrul Craiovei

Roboți care stau de vorbă cu copiii, le spun povești, îi învață să danseze sau au grijă de persoane cu dizabilități, aducându-le chiar medicamentele, carturi full electrice și chiar o mașină cu panou fotovoltaic, sunt câteva dintre produsele pe care studenții craioveni le-au realizat și le-au expus și publicului larg, în centrul Craiovei. În acest fel, studenții vor să arate noile tehnologii dar și să îi ajute pe elevi cu să își aleagă o profesie de viitor.

Piața ”Frații Buzești” din centru vechi al Craiovei este timp de două zile un loc în care se întâlnesc  tehnologia și inovația.

Toate produsele sunt realizate de studenții Universității din Craiova care vor să le arate astfel elevilor tainele profesiilor care se caută în prezent pe piața muncii.

 În prezent, un robot este realizat astfel încât să fie folosit în mai multe scopuri sau domenii. De exemplu, Așa este și roboțelul Nao, conceput de studenții Facultății de Automatică și Calculatoare din Craiova.

”Este un robot făcut pentru persoane cu dizabilități, cât și pentru copii, poate să interacționeze cu aceștia, poate să le zică povești. Dar poate să ne aducă aminte când să luăm pastilele pentru persoanele cu dizabilități. Și dacă este învățat poate să ni le și aducă”, a spus Ștefăniță Cristian Dincă, masterand la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Craiova.

Robot industrial pentru mai multe domenii

La standul facultății a fost expus și un robot mai mare care poate fi folosit în mai multe domenii.

  Avem și robot pe care încearcă să obțină un brevet. În fabrică există posibilitatea de a crăpa în momentul în care folosim acele ventuze mari pentru parbrize,. Ei încearcă oarecum să manipuleze acel parbrize cu acest triper în mai multe puncte, pentru a nu pune o presiune foarte mare pe acesta. Dar, totodată, putem să îl folosim în diferite domenii, cum ar fi sudura sau alte chestii ce includ manevrarea de obiecte grele, sau în industria automotive sau în industria de creație.”, a mai spus studentul Facultății de Automatică și Calculatoare din Craiova.

Mașini pe panouri fotovoltaice și carturi electrice

Un alt produs realizat de studenți, de această data de cei de la Facultatea de Inginerie Electrică, este o mașină cu panou fotovoltaic.

 ” Este un vehicul electric, mașinuță care funcționează la tensiune electrică. Are inclus și un panou solar care ne ajută să folosim energia verde. Ea propriu-zis a fost făcută de către studenți. Au început acum patru ani. Este o mașinuță realizată din mai multe proiecte, partea de transmisie este un proiect, partea de panouri solare este un alt proiect. Partea de direcție, la fel este proiectul unui alt student. Pe viitor, studenții pot să o îmbunătățească”, a spus studentul Marius Cătălin Grigorie.

Full electrice acum sunt și carturile, iar studenții de la Facultatea de Mecanică au venit cu astfel de produse, în centrul Craiovei.

”Am venit cu cart electric, făcut de studenții de la Facultatea de Mecanică din Craiova, cu ajutorul profesorilor, a îndrumătorilor de an. Acest cart se remarcă prin capacitatea sa de a merge electric. Este full electric și este folosit pentru competițiile cart-low cost”, a spus studentul  Andrei Vieru.

Noi provocări și în agricultură


Și studenții Facultății de Agronomie au avut un stand în care au prezentat noile provocări din domeniu.” Astăzi la standul Facultății de Agronomie Avem expuse diferite soiuri de semințe, câteva spicuri de grâu care conțin destul de multe vitamine.

Avem, de asemenea, biodiversitatea, dăunători, fluturi, libelule. Și, totodată, și plantarea de arbori pe pământ nisipos pentru a împiedica degradările, alunecările de teren”, a spus studenta Teona Popescu.

De ce sunt atrași elevii

În funcție de abilități elevii și-au ales standurile pe care să le viziteze. ”Sunt interesată de domeniul Litere pentru că îmi place mult Franceza și Limba Română. Am venit la prezentarea ofertei pentru a afla care sunt oportunitățile la această facultate”, a spus o elevă a Liceului Voltaire din Craiova.

Au fost și elevi care din curiozitate au mers pe la toate standurile.

”Cel mai mult m-a ițntertesat standul Facultății de Automatică unde robotul respectiv s-a mișcat și mi-a plăcut foarte mult cum a dansat. Mi se pare foarte interesant cum această tehnologie a viitorului într-o zi poate chiar va fi pe primul loc. Cel mai mult mi-ar plăcea să iau parte la asamblarea unui astfel de robot, pentru că mi se pare foarte impresionant ”, a spus elevul Narcis Vulcănescu de la Liceul Voltaire din Craiova.

Expoziția de tehnică și inovație se numește ”Studenții noștri pot  mai mult” și anul acesta a ajuns la cea de a X-a ediție.

Cei interesați de oferta educațională a Universității din Craiova sunt așteptați și azi în Piața ”Frații Buzești” din centrul vechi al Craiovei, în intervalul orar 9.00-17.00.

Citeste si : Universitatea din Craiova, în top 500 cu domeniul Matematică

Exit mobile version