Săptămâna trecută, paritatea euro/dolar s-a aflat la „mâna“ speculatorilor care şi-au marcat profiturile după maximul istoric 1,4751 dolari, atins de moneda unică în 9 noiembrie.
Mişcarea speculativă a început încă de luni, când euro atingea un minim de 1,4532 dolari, marţi euro coborând până la 1,4522.
Jumătatea săptămânii a adus o revenire peste pragul de 1,47 dolari, care a fost urmată, ca de obicei, de marcări ale profiturilor, astfel că vineri euro a fluctuat între un minim de 1,4583 dolari şi un maxim, la închiderea pieţelor americane, de 1,4672 dolari.
Evoluţia de vineri a fost marcată şi de un factor fundamental, Trezoreria americană publicând datele referitoare la balanţa de capitaluri din septembrie, care a înregistrat un excedent de 26,4 miliarde de dolari, după un deficit de 70 de miliarde de dolari în august. Investitorii s-au arătat nemulţumiţi că excedentul realizat, având în vedere că intrările de capital, în principal în bonuri de Trezorie şi acţiuni americane, a fost mai mic decât cel prevăzut. Iar lipsa de interes pentru acţiunile americane echivalează cu o reducere a cererii de dolari, semn că marile bănci centrale asiatice sunt interesate să îşi diversifice plasamentele, în detrimentul monedei americane.
Să nu uităm avertismentul de la jumătatea lunii trecute al unui oficial chinez, care atrăgea atenţia asupra necesităţii diversificării rezervei valutare a celui mai mare debitor al Americii, China.
Pe de altă parte, investitorii aşteaptă o nouă reducere de către Rezerva Federală americană a dobânzii sale de politică monetară, măsură necesară atât pentru a redresa sistemul bancar al SUA, după recenta criză declanşată de fondurile ipotecare americane cu grad de risc ridicat (aşa-numitele „subprime“), dar şi de perspectivele intrării în recesiune a economiei.
Paritatea dintre moneda unică şi cea niponă a fluctuat pe parcursul săptămânii între 158,72, valoarea atinsă la începutul ei, şi 163,96 yeni. Evoluţia parităţii a fost influenţată pe de-o parte de decizia Băncii Centrale a Japoniei de a menţine dobânda la 0,5%/an, dar şi de speculatorii „carry trade“, care au reînceput să cumpere monede cu dobânzi scăzute, odată cu limitarea sentimentelor de aversiune faţă de risc.
După ce a urcat pe 9 noiembrie până la un maximum de 836 dolari pe London Bullion Exchange şi la 845,58 dolari pe New York Mercantile Exchange, pentru livrările făcute în decembrie, foarte aproape de maximul istoric de 850 de dolari atins în 21 ianuarie 1980, săptămâna trecută, metalul galben a înregistrat o scădere de proporţii, investitorii hotărând că este momentul să îşi marcheze profiturile.
Vinerea trecută, uncia a scăzut la Londra la fixingul de seară la 789,75 dolari, iar la New York, pentru livrările de luna viitoare, la 784,80 dolari.
Analiştii consideră că preţul unciei de metal galben va continua să cunoască noi corecţii, ca urmare a ieftinirii petrolului şi a marcării profiturilor. Însă o schimbare a evoluţiei preţului la ţiţei şi revenirea pe un trend crescător al euro, care ar putea urca spre 1,50 dolari, vor avea ca efect o mărire a cererii de metal galben, implicit o majorare a preţurilor.
Cererea mondială de aur a crescut cu 19% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând 947,2 tone, a anunţat World Gold Council (WGC).
