Acasă Actualitate Se răceşte vremea în toată ţara

Se răceşte vremea în toată ţara

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare meteo care intră în vigoare astăzi la ora 14.00. Vremea se va răci până pe 18 aprilie, la ora 20.00.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h. Pe crestele montane vântul va sufla cu peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ. De miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

ANM a emis şi o atenţionare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Intervalul de valabilitate este din 16 aprilie, ora 15.00 până pe 17 aprilie, ora 15.00.
În Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Citeşte şi: Vâlcea: A intrat cu autotrenul în șanț

Exit mobile version