Acasă Actualitate ANP, amenzi de 89 milioane de lei marilor lanțuri de magazine

ANP, amenzi de 89 milioane de lei marilor lanțuri de magazine

Horia Constantinescu - președinte ANPC
Horia Constantinescu - președinte ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat marile lanţuri de magazine cu 89 milioane de lei pe parcursul anului 2023. Însă încasările au fost la mai puţin de jumătate din această sumă, respectiv 34,67 milioane de lei, potrivit datelor prezentate în cadrul unei conferinţe de presă de preşedintele Autorităţii, Horia Constantinescu, scrie Agerpres.

Lidl, campionul amenzilor date de ANPC

Astfel, retailerul Lidl a fost amendat cu cele mai mari sume, respectiv 24,9 milioane de lei. Acesta a fost urmat de Profi cu 17,9 milioane de lei, Penny – 13,4 milioane de lei, Kaufland – 11,2 milioane de lei, Mega Image – 9,8 milioane de lei, Carrefour – 7,1 milioane de lei, Auchan – 3,2 milioane de lei, Metro – 935.000 de lei, iar Selgros a fost amendat anul trecut cu 572.000 de lei.

Preşedintele ANPC a subliniat că mult mai importante sunt amenzile încasate de la aceste companii, care se ridică la 34,67 milioane de lei în 2023. Cea mai mare sumă încasată a fost tot de la Lidl – 13,5 milioane de lei, urmat de retailerul Profi cu 6,6 milioane de lei, Kaufland cu 4,8 milioane de lei, Carrefour – 3 milioane de lei, Penny – 2,9 milioane de lei, Mega Image – 1,9 milioane de lei, Auchan – 1,2 milioane de lei, Metro cu 512.000 de lei şi Selgros cu o sumă încasată de 260.000 de lei.

Profi, cel mai controlat

Din punct de vedere al acţiunilor de control pe primul loc se situează Profi, cu 1.714. Privitor la numărul de amenzi, campion este Lidl, cu 2.282. Auchan se află pe primul loc la valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare, cu 7 milioane de lei. Profi este pe primul loc la numărul de opriri temporare a prestării serviciului, cu 167.

„Vreau să înţelegeţi că acţiunile sunt raportate la numărul punctelor de lucru. Pentru a stabili profilul contravenţional al unui operator economic în opinia noastră trebuie să verifici jumătate plus unul dintre numărul punctelor de lucru ale acestuia. Asta pentru a nu spune „a ştii că în judeţul cutare avem probleme, dar restul toate perfecte”. Şi atunci acţiunile se desfăşoară la nivel naţional. Acestea se fac pe rând pentru a se stabili clar ce abateri sunt în general la nivel naţional”, a explicat Horia Constantinescu.

În 2023, ANPC a continuat acţiunile de verificare a importurilor de deşeur. Este vorba despre mărfuri second-hand, în România, produse care urmau să fie puse în vânzare, pe piaţă, în ţara noastră. În acest context, ANPC a desfăşurat, doar în 2023, 1.681 acţiuni de control, la nivel naţional. La 258 dintre acestea au participat şi reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. De asemenea la 356 dintre acțiuni a participat și Poliţia de Frontieră. Campanie va continua şi în 2024.

111.181 de reclamaţii la ANPC din partea consumatorilor, în 2023

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 111.181 reclamaţii din partea consumatorilor. Dintre acestea, au fost soluţionate 78.372, iar 16.654 s-au dovedit a fi neîntemeiate.

Referitor la acţiunile estivale din cadrul Comandamentului Litoral, ANPC a efectuat 2.120 de acţiuni de control, fiind aplicate 2.496 amenzi, în valoare de 12,3 milioane de lei.

În ceea ce priveşte Comandamentul de iarnă 2023-2024, acţiunile de control s-au desfăşurat în zonele de vacanţă. Este vorba despre Bucovina, Braşov, Sibiu, Maramureş, Valea Prahovei, Băile Felix şi Băile Herculane. Au avut loc 2.042 acţiuni de control. Au fost aplicate 2.183 de amenzi, în valoare de 13 milioane de lei. 

Citește și: Una dintre cele 1.000 de minuni ale lumii – Palatul Versailles

Exit mobile version