Acasă Actualitate Polițiștii îi cer noului ministru drepturile restante

Polițiștii îi cer noului ministru drepturile restante

Polițiștii îi cer noului ministru drepturile restante
Polițiștii îi cer noului ministru drepturile restante

Polițiștii îi cer lui Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, drepturile restante și prezentarea draftului noii legi a salarizării.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi personalului Contractual (SNPPC) este cea mai mare organizație de profil din MAI, având un număr de aproximativ 40.000 de membri.
„Vă informăm că, la nivelul personalului MAI, există nemulțumiri majore privind:

  • salarizarea precară din ultimii ani, urmare neaplicării, la termenele prevăzute, a Legii-cadru nr. 153/2017referitoare la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională;
  • acordarea, de mai mulți ani, a unor drepturi financiare diminuate, prin raportarea acestora la un cuantum al salariului de funcție/de bază necorelat cu Legea 153/2017 și cu salariul minim brut pe economie;
  • alte probleme economico-sociale care afectează familia noastră ocupațională.

Revendicări

Sindicaliştii solită o întâlnire, în regim de urgență, pentru a prezenta unele considerații referitoare la revendicări. Principale teme de discuție:

  • actualizarea, în cel mai scurt timp posibil, prin OUG, sau la prima rectificare bugetară, a sporurilor, indemnizațiilor și a compensației pentru chirie, în funcție de cuantumul actual al salariilor prevăzute în Legea-cadru 153/2017;
  • prezentarea proiectului/draftului noii Legi a salarizării unitare a personalului bugetar, pentru a formula din timp puncte de vedere pertinente pe marginea acestui act normativ esențial.

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere și:

  • necesitatea majorării normei de hrană și a normei de echipare;
  • majorarea, la procentul maxim prevăzut în Legea-cadru 153/2017, a sporului de suprasolicitare neuropsihică acordat în prezent beneficiarilor din MAI;
  • un nou Statut al polițistului, inclusiv un Ghid al carierei, dată fiind perimarea actualei legi, în vigoare,“ potrivit SNPPC.

Citeşte şi: Un nou refugiu pentru drumeții mai sigure pe creasta Munților Făgăraș

Exit mobile version