Acasă Actualitate România acordă asistență internațională cu titlu gratuit Republicii Arabe Siriene

România acordă asistență internațională cu titlu gratuit Republicii Arabe Siriene

Eforturile salvatorilor continuă în Turcia şi Siria
Eforturile salvatorilor continuă în Turcia şi Siria

Guvernul României a decis acordarea de asistență internațională cu titlu gratuit Republicii Arabe Siriene, având în vedere cutremurul major produs pe 6 februarie în Turcia.

Seismul produs în regiunea Gaziantep a afectat și Republica Arabă Siriană.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât:

  • Se aprobă acordarea asistenței internaționale, cu titlu gratuit, pentru Republica Arabă Siria, constând în bunuri materiale. conform anexei la prezenta hotărâre.
  • Se propune Guvernului României aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a bunurilor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, necesare pentru utilizarea acestora în cadrul acțiunii de intervenție pe teritoriul Republicii Arabe Siriene. Detaliile privind efectuarea transportului materialelor prevăzute la alin. 1 se stabilesc între Departamentul pentru Situații de Urgență și Comisia Europeană iar transportul se realizează pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naționale sau din alte surse, în funcție de necesități.
  • Fondurile necesare executării misiunilor de asistență umanitară internațională se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din bugetul Ministerului Apărării Naționale și, după caz, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea, după caz, a cheltuielilor eligibile din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.
  • Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Ajutoarele pe care le acordă România sunt în anexa ataşată

Comunitatea internațională a sărit în ajutorul Turciei și Siriei trimițând ajutoare și echipe de salvatori care caută, în condiții de iarnă, eventuali supraviețuitori în urma cutremurului devastator produs luni și urmat de sute de replici puternice. Ultimele bilanțuri arată că numărul morților a depășit 15.000 în Turcia și Siria.

Exit mobile version