Acasă Actualitate O femeie a sunat la 112 să-şi reclame soţul uitând că e...

O femeie a sunat la 112 să-şi reclame soţul uitând că e căutată de poliţie

O femeie a sunat la 112 să-şi reclame soţul uitând că e căutată de poliţie
O femeie a sunat la 112 să-şi reclame soţul uitând că e căutată de poliţie

O femeie din judeţul Buzău căutată de poliţia italiană pentru şantaj şi înşelăciune a fost depistată din întâmplare de poliţiştii buzoieni după ce aceasta a sunat la 112 ca să-şi reclame soţul că face scandal, informează Agerpres.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Mărăcineni au fost sesizaţi vineri de o femeie, de 38 de ani, din Zărneşti, cu privire la faptul că soţul acesteia, un bărbat de 38 de ani, provoacă scandal.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au procedat la aplanarea conflictului şi consilierea celor două persoane.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autorităţile judiciare din Italia au emis pe numele femeii un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de şantaj şi înşelăciune comise pe teritoriul acestui stat.

Femeia a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde s-a dispus reţinerea ei pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti au dispus arestarea preventivă pentru 14 zile.

În cauză urmează a fi demarate procedurile de predare către autorităţile din Italia.

Exit mobile version