Acasă Actualitate Coreea de Nord confirmă lansările de rachete de săptămâna aceasta

Coreea de Nord confirmă lansările de rachete de săptămâna aceasta

Coreea de Nord onfirmă lansările de rachete de săptămâna aceasta
Coreea de Nord onfirmă lansările de rachete de săptămâna aceasta

Coreea de Nord a testat săptămâna aceasta o rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune modernizată și un focos de rachetă tactică ghidată, a anunțat vineri agenția de presă a regimului de la Phenian, KCNA, adăugând că liderul Kim Jong Un a vizitat o fabrică de muniții care produce un „sistem de armament major”, transmite Reuters.

Tensiunile din regiune au fost amplificate în acest început de an de șase teste cu armament făcute de Coreea de Nord, fiind vorba de cea mai amplă serie de lansări de rachete efectuate de nord-coreeni într-o singură lună.

Sistemul modernizat de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune a fost testat marți, iar joi a avut loc un alt test pentru a confirma puterea unui focos convențional pentru o rachetă tactică ghidată sol-sol, a transmis KCNA.

Kim nu a asistat la teste

Kim nu a asistat la teste, dar în timpul unei vizite la fabrica de muniții, el a lăudat „progresul fulminant în producția de arme majore” pentru a pune în aplicare deciziile Partidului Muncitorilor aflat la putere, luate la o reuniune de luna trecută.

„Fabrica deține o poziție și o datorie foarte importantă în modernizarea forțelor armate ale țării și în realizarea strategiei de dezvoltare a apărării naționale”, a declarat Kim.

Săptămâna trecută, Coreea de Nord a afirmat că își va consolida apărarea împotriva Statelor Unite și va lua în considerare reluarea „tuturor activităților suspendate temporar”, făcând aluzie la ridicarea moratoriului autodeclarat privind testarea bombelor nucleare și a rachetelor balistice intercontinentale (ICBM).

Kim a făcut apel la „un efort total” pentru a produce „arme puternice de ultimă generație”

La fabrică, Kim a făcut apel la „un efort total” pentru a produce „arme puternice de ultimă generație”, iar muncitorii acesteia au lăudat devotamentul său pentru „zdrobirea … provocărilor imperialiștilor americani și ale forțelor lor vasale” care încearcă să le încalce dreptul la autoapărare.

Din 2017, Coreea de Nord nu a mai testat nicio ICBM sau armă nucleară, dar un val de lansări de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune (SRBM) a început în contextul în care discuțiile de denuclearizare s-au blocat după un summit eșuat cu Statele Unite în 2019.

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version