Acasă Actualitate Maşină de lux furată din Germania, depistată de Poliţia de Frontieră

Maşină de lux furată din Germania, depistată de Poliţia de Frontieră

Maşină de lux furată din Germania, depistată de Poliţia de Frontieră
Maşină de lux furată din Germania, depistată de Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Brăila au descoperit o mașină în valoare de 160.000 de euro (788.000 de lei) care fusese furată din Germania, alerta fiind dată cu o zi înainte, informează Digi24.

„În data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – ITPF Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, cu o zi înainte”, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Bărbatul, însă, a declarat că autoturismul este achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 788.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Exit mobile version