Acasă Actualitate Olt: Transport ilegal de material lemnos

Olt: Transport ilegal de material lemnos

Doi bărbați din Berevoiești au fost sancționați contravențional pentru transport ilegal de material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic, sancționând contravențional trei bărbaţi, pentru transport ilegal de material lemnos.

Doi bărbaţi din comuna Berevoieşti, judeţul Argeş, au fost depistaţi astăzi in trafic în timp ce comercializau material lemnos, cu 2 autoutilitare, fără a avea avize de însoțire valabile. Întreaga cantitate de material lemnos a fost inventariată de către Ocolul Silvic Caracal, rezultând 3,68 mc lemn foc specia anin negru fiind ridicată în vederea confiscării. Cei doi au fost sancționaţi contravenţional cu amendă de 1000 de lei fiecare.

De asemenea, a fost depistat și un bărbat din municipiul Caracal care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2,75 mc lemn foc specia carpen, având avizul de însoţire secundar cu termenul expirat.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat cu amenda de 3000 lei.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version