Acasă Actualitate Naya Rivera, protagonistă în serialul “Glee”, dispărută în apele unul lac

Naya Rivera, protagonistă în serialul “Glee”, dispărută în apele unul lac

Actriţa Naya Rivera, cunoscută pentru prestația din serialul „Glee”, s-a înecat în lacul Piru, unde a fost văzută ultima dată împreună cu fiul său, în vârstă de 4 ani, cred autorităţile californiene.

Vedeta a fost dată dispărută miercuri, potrivit CNN.

Peste o sută de persoane, inclusiv echipe de scafandri, participă la operaţiunea de căutare.

„Presupunem că a avut loc un accident şi că s-a înecat în lac”, a spus ajutorul de şerif Chris Dyer într-o conferinţă de presă. Anchetatorii speră să recupereze trupul acesteia.

Rivera a închiriat o barcă împreună cu fiul ei, miercuri la prânz.

3 ore mai târziu, un angajat de la serviciul de închirieri a notat că timpul a fost depăşit şi a plecat în căutarea celor doi.

Barca se afla în partea de nord a lacului. Băiatul era în ambarcațiune, adormit, dar Naya Rivera lipsea.

În zona respectivă, lacul are o adâncime de 9 metri.
Vesta de salvare a actriței a fost găsită în barcă și nu sunt indicii că această a ajuns la mal.

Naya Rivera a interpretat rolul Santanei Lopez din serialul „Glee” între anii 2009 şi 2015.

În 2018, un alt actor al producției TV, Mark Salling, s-a sinucis după ce a fost găsit vinovat într-un proces de pornografie infantilă.

Anterior, în 2013, Cory Monteith, un alt protagonist din “Glee”, a fost răpus de o supradoză de heroină şi alcool, la câteva săptămâni după ce se externase dintr-un centru de dezintoxicare.

Exit mobile version