13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn polițist infectat cu COVID-19 la Tismana și trei în izolare

Un polițist infectat cu COVID-19 la Tismana și trei în izolare

Autoritățile din administrația județeană și cele sanitare încearcă să nu scape de sub control situația în cazul infectărilor cu noul coronavirus.

Dacă la începutul pandemiei Gorjul era printre județele cu un număr mic de cazuri, în prezent situația a devenit alarmantă. Direcția de Sănătate Publică Gorj încearcă să identifice prin anchete epidemiologice toți contacții celor infectați. Și un angajat al Poliției Orașului Tismana a fost depistat cu coronavirus.

Este vorba de un bărbat, de 62 de ani. Acesta a fost trimis pentru internare la Spitalul COVID din Târgu Cărbunești. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, în prezent, trei angajați ai Poliției Tismana se află în autoizolare la domiciliu, ca urmare a faptului că sunt contacți ai colegului diagnosticat cu noul coronavirus.

Crește numărul de cazuri

Numărul de cazuri de coronavirus în județul Gorj crește de la o zi la alta. Situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: nu mai există persoane în carantină instituționalizată; 1.255 de persoane se află în autoizolare la domiciliu (78 de persoane au intrat în autoizolare la domiciliu în ultimele 24 de ore; 251 de persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu în ultimele 24 de ore.

Până ieri, 287 de persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 195 sunt vindecate și externate, iar zece persoane au decedat.

„Având în vedere evoluția cazurilor COVID-19 în județul Gorj, Direcția de Sănătate Publică face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Solicităm cetățenilor precauție, igienizarea frecventă a mâinilor, folosirea mijloacelor de protecție individuală, precum și evitarea aglomerațiilor și a deplasărilor inutile“, se precizează în comunicatul Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Amenzi de 47.500 de lei pentru cei care nu au respectat măsurile din starea de alertă

Prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, a emis un ordin pentru intensificarea controalelor comune în perioada pandemiei. Astfel, Instituția Prefectului – Județul Gorj informează că s-a emis ordinul prefectului privind constituirea Grupului de coordonare a activității de verificare a respectării măsurilor de prevenție și protecție în vederea limitării răspândirii SARS-CoV 2 la nivelul județului Gorj.

Astfel, sub coordonarea prefectului județului Gorj, Cristinel Rujan, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, alături de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din județul Gorj au desfășurat ample acțiuni de verificare pe raza administrativ-teritorială a județului Gorj.

Acțiunile au vizat verificarea agenților economici pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară, precum și a măsurilor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber situate pe raza județului Gorj. Totodată, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială.

56 de sancțiuni

Acțiunile de verificare au început vineri, în toată această perioadă fiind agrenate sute de forțe de ordine. În total, s-au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la 47.500 de lei.

„Astfel de acțiuni în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infecțiilor cu virusul SARS-CoV2. Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, face un nou apel către populație să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Este esențial să avem un comportament responsabil și să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți“, conform unui comunicat al Prefecturii Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS