Acasă Actualitate Sprijin german de măşti și echipamente IT pentru Poliţia Română

Sprijin german de măşti și echipamente IT pentru Poliţia Română

Sprijin german de măşti și echipamente IT pentru Poliţia Română
Sprijin german de măşti și echipamente IT pentru Poliţia Română

Ambasada Germaniei la Bucureşti, Ministerul federal de Interne, Construcţii şi Dezvoltare Teritorială şi Ministerul de Interne al Landului Baden-Wurttemberg sprijină Poliţia Română cu 5.000 de măşti chirurgicale, precum şi cu echipamente IT, sponsorizarea ridicându-se în total la peste 25.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, citat de Agerpres, echipamentele IT oferite Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – laptopuri, computere, camere video, camere GoPro, imprimante multifuncţionale, videoproiectoare, echipament pentru conferinţe, camere endoscopice – vor sprijini Poliţia Română în combaterea criminalităţii organizate, în special a traficului de persoane, a criminalităţii legate de droguri, precum şi a criminalităţii informatice.

„Poliţia Română este partenerul nostru esenţial în ceea ce priveşte prevenţia în domeniul criminalităţii la nivel european, un partener care realizează o muncă excepţională. De aceea, mă bucur în mod deosebit că, tocmai în aceste zile, putem sprijini în mod practic această cooperare îndelungată, bazată pe încredere”, a declarat ambasadorul Cord Meier-Klodt, miercuri, la predarea echipamentelor.

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version