Acasă Actualitate Ministrul Sănătății se află în județul Constanța

Ministrul Sănătății se află în județul Constanța

Nelu Tătaru a declarat că urmează două săptămâni de „creştere progresivă” a cazurilor de infectare cu COVID-19
Nelu Tătaru a declarat că urmează două săptămâni de „creştere progresivă” a cazurilor de infectare cu COVID-19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, continuă verificările în teritoriu şi se află în județul Constanța.

Nelu Tătaru discută la fața locului cu autoritățile locale medicale și administrative, dar mai ales cu personalul medical implicat direct în  actul medical.

Sunt verificate circuitele, stocul de echipamente și medicamente, realizându-se o analiză a nevoilor pentru a se putea interveni operativ pentru limitarea oricăror riscuri.

Ministrul discută cu echipele medicale și cele de management despre proceduri și respectarea lor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version