Muzica
militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” a susţinut
sâmbătă seară, în Piaţa Unirii din Oradea, un concert
extraordinar organizat de Primăria Oradea cu ocazia Zilei oraşului,
cei peste 1.000 de spectatori aplaudând puternic după fiecare
lucrare interpretată.
„Am
ales să invităm această fanfară la Oradea pentru ziua oraşului
din 12 octombrie deoarece este o zi specială, care, deşi cu două
conotaţii în ani diferiţi, este strâns legată de Armata Română.
În acest context nu puteam avea ceva mai bun decât ce are armata
română mai valoros în zona muzicală. Or, se ştie că Brigada 30
Gardă ‘Mihai Viteazul’, fanfara ei militară, este vârful de lance
al muzicii militare din ţară. Ei au decis programul artistic. Noi
le-am spus doar că aşteptăm tot ce au mai bun”, a declarat,
pentru Agerpres,
directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi
Regiune (APTOR), Mihai Jurcă.