Acasă Actualitate A adormit la volan şi s-a răsturnat cu BMW-ul

A adormit la volan şi s-a răsturnat cu BMW-ul

Un tânăr, de 24 de ani, a fost rănit în urma unui accident de circulaţie produs ieri-dimineaţă, în comuna doljeană Cerăt.

După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că accidentul a fost provocat de tânărul de 24 de ani, care conducea un BMW şi ar fi adormit la volan. BMW-ul a lovit un autoturism Alfa Romeo care circula regulamentar, după care s-a răsturnat în şanţ.


„Un tânăr, de 24 de ani, din Cerăt, a condus un autoturism în localitatea de domiciliu, iar pe fondul oboselii ar fi adormit la volan și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. După impact, autoturismul condus de tânărul de 24 de ani s-a răsturnat în afara părții carosabile“, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Autoturismul Alfa Romeo lovit din spate de BMW era condus de un bărbat de 35 de ani, din Cerăt.

Potrivit oamenilor legii, şoferul de 24 de ani a scăpat fără leziuni grave în urma accidentului.
La rândul lor, pompierii doljeni au precizat că şoferul, care a suferit politraumatisme în urma accidentului, a fost transportat conştient la spitalul din Segarcea.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version