Acasă Actualitate Sindicatele din penitenciare cer „demiterea de urgență” a ministrului Toader

Sindicatele din penitenciare cer „demiterea de urgență” a ministrului Toader

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor cere „demiterea de urgență” a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după prezentarea raportului de activitate al acestuia, spunând că dintr-o listă de 136 de pretinse investiţii în penitenciare, în realitate sunt doar 12. Ei afirmă că populaţia penitenciarelor s-a redus temporar cu aproape 7.000 de deţinuţi, ca urmare a legii recursului compensatoriu, infractorii fiind practic trimişi înapoi în comunitate, de unde peste 70% se vor întoarce în următorii ani.
Ce spun sindicaliștii din penitenciare că a făcut Tudorel Toader în cei doi ani de mandat pentru a îmbunătăți condițiile din penitenciare:
  • Cele 22 de lucrări “în execuţie” invocate de ministru, dintr-o listă de 136 de pretinse investiții în penitenciare, sunt 12 în realitate, iar restul sunt declaraţii de bune intenţii.
  • Fondurile alocate îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare sunt la un minim istoric, acest lucru fiind recent criticat chiar şi de către fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc.
  • Există un plan pentru crearea a 8.095 de locuri noi de cazare şi de modernizare a 1.351 de locuri de cazare. Faptic, însă, nu se întâmplă nimic.
  • Penitenciarele noi de la Unguriu şi Berceni n-au trecut încă de faza de studiu de fezabilitate după 2 ani, iar în ceea ce priveşte finanţarea, la acest moment există doar un acord de principiu al Băncii de Dezvoltare a Conisliului Europei.
  • În mandatul Tudorel Toader la justiţie au avut loc 8.632 de incidente negative în penitenciare, a crescut numărul cazurilor de agresiune între deţinuţi (2.920) şi la adresa personalului (344), autoagresiune (1.776) distrugeri de bunuri (776) şi descoperire de droguri (544).
  • S-au mai înregistrat 272 de cazuri de ingerări de obiecte metalice şi substanţe toxice, 280 de accidentări dintre cele tipice de penitenciar şi 288 de accidente de muncă.
  • Peste 15.000 de deţinuţi au beneficiat de reducerea cu 1/5 a pedepselor, populaţia penitenciarelor s-a redus temporar cu aproape 7.000 de deţinuţi, ca urmare a legii recursului compensatoriu.
  • Infractorii au fost practic trimişi înapoi în comunitate, de unde peste 70% se vor întoarce în următorii ani, după ce vor face noi victime şi vor produce alte prejudicii.
  • Toate concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de director de penitenciar au fost blocate, deşi au fost anunţate mai multe astfel de proceduri care s-au desfăşurat parţial, dar n-au fost finalizate. Între timp, ministrul Toader controlează sistemul penitenciar prin împuterniciri chiar şi peste limita legală de 1 an şi aplică o politică de vasalizare şi politizare sub pretextul unor modificări legislative care trenează de 2 ani”, potrivit sursei citate.
  • Deficitul de resurse umane rămâne unul sever, fiind cu aproape 8.000 de angajaţi mai puţini faţă de necesar, situaţie care generează în continuare ore suplimentare care nu pot fi recuperate.
  • Încă sunt peste 1 milion de ore suplimentare neplătite personalului din penitenciare, chiar dacă din aprilie 2018 a început plata orelor suplimentare curente ca urmare a acţiunilor sindicale.
  • Ministrul Toader se laudă cu Strategia de reintegrare socială care a produs întâlniri, baze comune de acte legislative, rapoarte, studii şi proceduri. Nici măcar un deţinut nu a fost inclus în programe de reintegrare socială finanţate şi implementate ca măsură de reducere a ratei recidivei.
  • Nici măcar un loc de cazare în penitenciare nu a fost modernizat în mandatul Tudorel Toader şi ca urmare a măsurilor dispuse de către acesta.
Concluzia sindicatelor din penitenciare: „După un astfel de raport de activitate, care echivalează practic cu un autodenunţ pentru incompetenţă, ministrul Tudorel Toader trebuie demis de urgenţă”.
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version