Acasă Actualitate Cântăreții din Bremen și Fata babei și fata moșneagului la Teatrul Colibri...

Cântăreții din Bremen și Fata babei și fata moșneagului la Teatrul Colibri Craiova

Teatrul Colibri prezintă sâmbătă, 10 noiembrie, la ora 18.00, spectacolul Cântăreții din Bremen, dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, regia artistică Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, scenografia Mirela Tofan. Pe urmele Cântăreților din Bremen vom merge alături de actorii Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari.
Duminică, 11 noiembrie, la ora 11.00, este programat spectacolul Fata babei și fata moșneagului, dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, regia Todor Valov, scenografia Stefka Kyuvlieva, muzica Alin Macovei – Moraru. În distribuție: Oana Stancu, Alis Ianoş, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Mugur Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea. Spectacolul deține Premiul pentru cea mai bună regie (Todor Valov, Bulgaria) şi Premiul pentru creaţie de păpuşi (Stefka Kyuvlieva, Bulgaria), obținute la Festivalul Internaţional „Scânteia de Aur“, de la Kragujevac, Serbia.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.
Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version