Acasă Actualitate Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în...

Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

Guvernul Dăncilă s-a reunit luni dimineața, de la ora 9:00, într-o ședință extraordinară, pentru a adopta o ordonanță de urgență care să modifice Legile justiției, abia modificate în Parlament. La ora 10.20, şedința de Guvern a luat sfârșit şi s-a aprobat OUG pe legile justiției. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut declarații de presă după terminarea ședinței de Executiv. Modificările adoptatesunt benefice pentru domeniul justiției și pentru cetățeni, a dat asigurări Toader. „Nu am mers la Comisia de la Veneția pentru a negocia soluțiile din Ordonanța de urgență. Nici pentru a solicita și lua aprobare de la Comisie. Nu am mers pe cont propriu, fără o prealabilă dezbatere cu decidenții din țară”, a ținut să precizeze ministrul Justiției.
„Cele 3 legi au fost modificate de Parlament, iar modificările au fost validate de CCR şi asigură o mai bună funcţionare a sistemului de justiţie. Ceea ce adoptăm azi reprezintă o armonizare a legilor astfel încât să raspundă mai bine situaţiei din practică. Justiţia trebuie să garanteze drepturile fundamentale ale românilor, imixtiunile în justiţie nu vor fi tolerate”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern. Imediat după şedinţa Guvernului, premierul va pleca din țară.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version