Acasă Actualitate Aproape jumătate dintre voucherele pentru Programul Rabla, epuizate într-o săptămână

Aproape jumătate dintre voucherele pentru Programul Rabla, epuizate într-o săptămână

La mai puţin de o săptămână de la suplimentarea bugetului alocat pentru Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – Programul Rabla Clasic, care a avut loc în data de 17 septembrie 2018, începând cu ora 12:00, în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) au fost înregistrate aproximativ 11.000 de rezervări, din partea persoanelor fizice”, au anunţat, vineri, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate, mai sunt disponibile aproximativ 15.000 prime de casarepentru persoanele fizice.

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 13 septembrie, suplimentarea bugetului pentru programul Rabla Clasic, buget care a fost majorat cu 198 milioane lei.

Programul Rabla Plus s-a reluat la începutul acestei săptămâni, iar bugetul alocat acestuia este de 198 de milioane de lei, care reprezintă 30.000 de prime de casare, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Graţiela Gavrilescu, precizând că proiectul va aduce în parcul naţional 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă.

Scopul proiectului este acela de a reduce poluarea.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version