Acasă Actualitate Scăderea ROBOR la trei luni continuă. A ajuns la 3,10% pe an

Scăderea ROBOR la trei luni continuă. A ajuns la 3,10% pe an

Rata anuală a inflației a urcat la 5,1% în august, față de 4,5%, cât a fost în iulie, potrivit Institutului de Statistică. Prețurile mai mari pun presiune și pe dobânzi, iar analițtii nu exclud o nouă creștere a indicelui ROBOR. Între timp, românii care au credite în lei plătesc rate mai mari chiar și cu peste 30% față de anul trecut. Analiștii se așteaptă la o nouă majorare a indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei, până la 3,5 la sută. Asta după ce prețurile și-au reluat trendul de creștere.

Rata anuală a inflației a urcat la 5,1% în august de la 4,5% cât a fost în iulie, potrivit INS.

Oficialii BNR prognozează o rată a inflației în scădere până la 3,5% pentru finalul anului, dar tot peste ținta stabilită inițial.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version