Acasă Actualitate Olt: Doi morți în urma unui grav accident rutier

Olt: Doi morți în urma unui grav accident rutier

Două persoane și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs pe Drumul Județean 546 B, în localitatea Movileni.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare și mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță. În momentul sosirii echipajelor, șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 23 de ani, din comuna Movileni și pasagera din dreapta-fată din același autoturism, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, au fost găsiți decedați, cu leziuni incompatibile cu viața.
Șoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 36 de ani, din orașul Potcoava și pasagerul aflat în acesta, în vârstă de 12 ani, din aceeași localitate, au fost preluați de echipajele SAJ, conștienți și transportați la UPU Slatina.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version