Acasă Actualitate Preşedintele a promulgat legea privind plata cu cardul la buticuri

Preşedintele a promulgat legea privind plata cu cardul la buticuri

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, informează Agerpres.

Pe 20 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege amintit cu 226 de voturi „pentru” şi 48 de voturi „împotrivă”.

Conform acestuia, persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, aşa cum acestea sunt definite de OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 de euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit prin intermediul unui terminal POS şi/ sau a altor soluţii moderne de acceptare.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version