Acasă Actualitate Un muzeu dedicat lui James Bond va fi deschis în Alpii austrieci

Un muzeu dedicat lui James Bond va fi deschis în Alpii austrieci

Primul muzeu dedicat în exclusivitate personajului James Bond se deschide la 12 iulie pe un vârf din Alpii austrieci, într-un peisaj care aminteşte de refugiul unuia dintre personajele negative ale filmelor cu celebrul agent 007, informează Agerpres, citând EFE.

Muzeul futurist intitulat ”007 Elements” se ascunde printre zăpezile eterne ale vârfului Gaislachkogl, cu o înălţime de 3.048 metri, situat în inima Alpilor austrieci, unde au fost turnate câteva scene din filmul ”Spectre” (2015).

Construcţia se află în apropierea complexului Ice Q, un restaurant situat într-o clădire de sticlă, care a devenită faimoasă după ce a apărut într-una dintre scenele de acţiune cele mai palpitante ale filmului ”Spectre”.

„007 Elements are o atmosferă cinematografică, iar clădirea, creată pe măsură pentru a găzdui muzeul, pare cuibul unui răufăcător din filmele cu James Bond”, a declarat EFE Neal Callow, proiectantul şi designerul de platou al ultimelor patru filme din saga Bond (”Casino Royale”, ”Quantum of Solace”, ”Skyfall” şi ”Spectre”).

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version