Acasă Actualitate Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru combaterea antisemitismului

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru combaterea antisemitismului

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban participă la slujba de pomenire a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban participă la slujba de pomenire a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, informează Agerpres.

Potrivit legii, „prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei, exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor de cult”.

Actul normativ prevede pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

De asemenea, se precizează că fapta persoanei de a promova în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version