Acasă Actualitate Elena Udrea va fi dată în urmărire internaţională

Elena Udrea va fi dată în urmărire internaţională

Terenurile Elenei Udrea nu au găsit cumpărători la prima licitație
Terenurile Elenei Udrea nu au găsit cumpărători la prima licitație

Condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, Elena Udrea este departe de a ajunge după gratii. Fostul ministru al Dezvoltării se află, aşa cum se ştie, în Costa Rica, unde la începutul acestui an a cerut azil politic., scrie digi24.ro. În aceste condiții, poliţia a cerut instanţei mandat european de arestare, aplicabil între statele membre UE, și a făcut și cerere de urmărire internațională. Odată ce există acest mandat, dacă Elena Udrea va fi găsită vreodată în Franţa de exemplu sau în altă ţară din Europa, ea va fi predată autorităţilor române. Poliţia a făcut şi cerere de urmărire internaţională – în baza acesteia poate fi predat un condamnat, care este găsit într-o ţară care nu face parte din Uniunea Europeană, cum este şi cazul Elenei Udrea. Apoi, de procedura de extrădare se ocupă Ministerul Justiţiei, care trebuie să trimită toate documentele necesare în Costa Rica.
Elena Udrea ar putea fi adusă în ţară în baza Convenţiei Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei din 2003. Atât România cât şi Costa Rica au semant acest acord bilateral.
Actul obligă statele semnatare să extrădeze cazurile de corupţie. Oricum, procedura ar putea dura foarte mult. Elena Udrea se află în procedură de a obţine statut de refugiat, iar în această perioadă nu poate fi extrădată.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version