Acasă Actualitate Legea privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, promulgată de preşedinte

Legea privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, promulgată de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea OUG pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), scrie Mediafax.

Pe 7 mai, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, această iniţiativa legislativă, iar actul normativ prevede „reformarea DIICOT pe trei componente distincte: management, întărirea şi eficientizarea funcţiei de conducere, organizarea internă şi funcţionarea Direcţiei, raportat la noile necesităţi de investigare şi analiză a fenomenului infracţional reprezentat de criminalitatea organizată şi urmărirea penală, întărirea eficacităţii acesteia prin întărirea capacităţii de efectuare a investigaţiilor financiare şi prin completarea personalului Direcţiei cu lucrători de poliţie judiciară”, potrivit expunerii de motive a textului proiectul de lege.

În forma adoptată de forul superior al Parlamentului, senatorii jurişti au eliminat din lege un alineat al articolului 7 care prevedea: „Prin derogare de la prevederile art. 301 din Codul penal exercitarea atribuţiilor prevăzute în alineatul precedent nu poate fi considerată conflict de interese”. În plus, un amendament a fost respins la articolul 4, adoptându-se reformularea articolului prin care a fost stabilit, prin regulament intern, cine să conducă departamentele sau compartimentele din cadrul DIICOT.

Alt decret semnat de şeful statului estecel pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei. De asemenea, Iohannis a semnat, luni, şi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version