Acasă Actualitate Accident de tren în Barcelona. 48 de persoane au fost rănite

Accident de tren în Barcelona. 48 de persoane au fost rănite

Un accident de tren a avut loc în această dimineaţă în staţia Francia din Barcelona, 48 de persoane fiind rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit www.telegraph.co.uk. Nu a fost raporatat nici un deces. Se pare că mecanicul trenului nu a mai putut frâna şi s-a izbit la ora locală 7:05 de parapetul de beton de la capătul liniei, după cum informează administratorul feroviar Adif. Cel puţin 18 persoane, printre care şi mecanicul trenului au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Trenul venea din oraşul Sant Vicente de Calders, din provincia Tarragona, iar cauza accidentului nu se cunoaşte deocamdată.

La locul accidentului s-au deplasat şase ambulanţe şi 11 vehicule ale pompierilor şi poliţiei, iar Primăria din Barcelona a activat protocolul de acţiune pentru victime multiple. Protecţia Civilă a informat că s-a activat alerta Ferrocat, planul de urgenţă în transport feroviar. Ferrocat le-a recomandat cetăţenilor din Barcelona să evite să meargă la staţia Francia. Renfe informează, totodată, că acest accident nu afectează restul serviciului prestat de operatorul feroviar.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version