Acasă Actualitate Leul s-a apreciat pe piaţa interbancară

Leul s-a apreciat pe piaţa interbancară

Leul se apreciază semnificativ, marţi dimineaţa, pe piaţa interbancară, după nominalizarea unui nou premier în persoana lui Mihai Tudose. Valoarea monedei europene urcase luni peste pragul de 4,57 lei, după ce săptămâna trecută, în plin scandal PSD-PSD, cursul se apropiase de 4,6 lei.
BNR a anunţat un curs oficial de 4,5733 lei, luni 26 iunie, în creştere faţă de cotaţia de vineri.
Veşti proaste pentru românii cu credite. La ce cotaţie urcă EURO
Moneda euro va continua să se aprecieze în raport cu leul, sunt de părere analiştii financiari. Vom vedea în curând un euro care trece de 4,6 lei, spune prognoza specialiştilor.

Potrivit unui sondaj făcut de Asociaţia Analiştilor Financiari, specialiştii cred că, la finalul anului, cursul de schimb anticipat ar putea reveni la 4 lei şi 60 de bani, nivel atins deja în ultima săptămână de instabilitate politică.
Potrivit studiilor, cursul de schimb anticipat peste 12 luni este de 4,6 lei pentru un euro. Odată cu deprecierea leului, vor fi şi majorări ale dobânzilor la împrumuturi în moneda naţională.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version