Acasă Actualitate Poliţia de frontieră întăreşte controalele de la intrarea şi ieşirea din ţară

Poliţia de frontieră întăreşte controalele de la intrarea şi ieşirea din ţară

 

Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen, adoptat de către Parlamentul European şi Consiliul Europei, autorităţile de control la frontieră din statele UE, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 07 aprilie, verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre.
Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale şi sezonul estival, precum şi faptul că atât Poliţia de Frontieră Română, cât şi autorităţile de frontiera din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere. (sursa: HotNews).
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version