Acasă Actualitate Papa Francisc l-a primit pe Mahmoud Abbas, care a inaugurat ambasada palestiniană...

Papa Francisc l-a primit pe Mahmoud Abbas, care a inaugurat ambasada palestiniană la Vatican

Papa Francisc l-a primit sâmbătă pe președintele palestinian Mahmoud Abbas, care ulterior a inaugurat ambasada palestiniană la Cetatea Vaticanului, relatează France Presse.

Reprezentanța diplomatică palestiniană se află într-un imobil care găzduiește deja ambasadele statelor Peru și Burkina Faso la Vatican. Într-o scurtă declarație în fața noii reprezentanțe diplomatice, Abbas și-a reiterat opoziția față de transferarea ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Președintele ales al SUA, Donald Trump, a promis în timpul campaniei electorale dinaintea alegerilor din 8 noiembrie 2016 că va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului și va transfera ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Audiența privată la Vatican a liderului palestinian a reprezentat a treia întâlnire între Papa Francisc și Mahmoud Abbas după vizita din 2014 a suveranului pontif în Israel și în teritoriile palestiniene.

Sursa: AGERPRES

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version