Acasă Actualitate Shinzo Abe, premierul Japoniei, va vizita Hawaii pentru ceremonia de comemorare a...

Shinzo Abe, premierul Japoniei, va vizita Hawaii pentru ceremonia de comemorare a victimelor atacului de la Pearl Harbor

Premierul Shinzo Abe a anunţat luni că va vizita Arhipeleagul Hawaii în perioada 26-27 decembrie, unde va participa la ceremonia de comemorare a victimelor atacului japonez de la Pearl Harbor, din urmă cu 75 de ani, scrie The Associated Press şi Reuters.
Abe urmează să fie primul şef de Guvern de la Tokyo care va vizita Pearl Harbor după ce forţe aeronavale japoneze au atacat prin surprindere baza navală pe data de 7 decembrie 1941.

Vizita sa are loc la câteva luni după ce Obama a efectuat o călătorie simbolică la Hiroshima, fiind primul preşedinte american în exerciţiu care vizitează oraşul japonez devastat de un atac nuclear efectuat de SUA în luna august 1945.

Voi vizita Pearl Harbor cu preşedintele Obama. Aceasta va fi o vizita pentru a consola sufletele victimelor”, a declarat Abe, care a adăugat că „Niciodată nu trebuie să mai repetăm tragedia războiului”.

Abe urmează să aibă o ultimă întâlnire cu Obama, care la data de 20 ianuarie îşi va încheia mandatul de preşedinte. Casa Albă a confirmat întâlnirea între cei doi lideri, programată să se desfăşoare în Hawaii, pe data de 27 decembrie.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version