Acasă Actualitate Înalta Curte dezbate contestația DNA împotriva revocării controlului judiciar în cazul deputatului...

Înalta Curte dezbate contestația DNA împotriva revocării controlului judiciar în cazul deputatului Nicolae Păun

Foto: psnews.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul lunii august,  scoaterea deputatului Nicolae Păun de sub control judiciar, într-un dosar în care acesta este judecat pentru deturnare de fonduri europene. Hotărârea a fost atacată de procurorii DNA.
Nicolae Păun a fost trimis în judecată de DNA pe 20 iulie. El este acuzat de  deturnare de fonduri europene, spălare a banilor, cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar este implicat și deputatul Mădălin Voicu. Acesta este acuzat de trafic de influență, fals în declarații, spălare a banilor și folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, Nicolae Păun împreună cu ceilalți inculpați din  dosar au creat un mecanism de fraudare a fondurilor europene, prin intermediul Asociației Partida Romilor „Pro Europa”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version