Acasă Actualitate Mâine vremea se va răci

Mâine vremea se va răci

Vineri, temperaturile vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. Valorile maxime vor fi mai mici decât mediile climatologice în sud şi în est, în timp ce în restul teritoriului ele se vor menţine apropaiate de normalul perioadei, chiar uşor mai ridicate în nord-vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Temperaturile maxime se vor situa între 8 grade în Moldova şi 16 grade în Maramureş şi în nordul Crişanei. Noaptea va fi rece în toate regiunile, cu minime preponderent negative, cu valori de la -11 grade în estul Transilvaniei, până la  6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând extremitatea sudică şi de sud-est, unde vor fi înnorări temporare. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi în zona montană, apoi va slăbi în intensitate. Local se va forma brumă şi pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version