Acasă Actualitate DNA va stabili data citării în dosarul Udrea, după primirea documentelor de...

DNA va stabili data citării în dosarul Udrea, după primirea documentelor de la Camera Deputaților

Foto: ziuaconstanta.ro

Direcția Națională Anticorupție (DNA) va stabili data la care va fi citată Elena Udrea după primirea documentelor oficiale privind hotărârile Camerei Deputaților privind încuviințarea urmăririi penale și a reținerii și respingerea cererii de arestare preventivă a fostului ministru al Dezvoltării. Potrivit prevederilor legale, documentele vor urma același traseu ca în cazul cererii DNA de a fi sesizată Camera Deputaților, respectiv prin Ministerul Justiției și Parchetul General, iar apoi DNA va stabili data la care va fi citată Elena Udrea, conform Agerpres.

Plenul Camerei Deputaților a admis, miercuri, cererea privind reținerea și a respins arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea.

Încuviințarea reținerii a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților cu 123 de voturi „pentru” și 119 „împotrivă”.

Deputații au respins încuviințarea arestării preventive, înregistrându-se 115 voturi „pentru” și 105 „împotrivă”, în condițiile în care pentru adoptare erau necesare 122 de voturi — majoritatea deputaților prezenți. Ca urmare, în acest caz nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version