În luna martie 2015, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 13,6% şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,6%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut atât ca serie brută cu 0,2% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,5%.
În trimestrul I 2015, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de trimestrul I 2014 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,0%, fiecare.
Martie 2015 comparativ cu februarie 2015
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2015, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 13,6%, ca urmare a creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+14,2%), vânzărilor de produse nealimentare (+13,8%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+13,0%).
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2015, comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 1,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-1,1%). Creşteri au înregistrat vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,6%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,2%).
Martie 2015 comparativ cu martie 2014
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2015, comparativ cu luna martie 2014 a înregistrat o scădere cu 0,2% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-4,8%) şi la vânzările de produse nealimentare (-4,0%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 8,0%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2015, comparativ cu luna martie 2014 a înregistrat o scădere cu 0,5% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-4,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (-3,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 8,6%.
Trimestrul I 2015 comparativ cu trimestrul I 2014
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în trimestrul I 2015, comparativ cu trimestrul I 2014 a înregistrat o creştere cu 3,0% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8,5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,7%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 1,6%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în trimestrul I 2015, comparativ cu trimestrul I 2014, a înregistrat o creştere cu 3,0%, datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,8%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,6%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,8%.