Acasă Actualitate Camera Deputaților discută joi cererea de încuviințare a arestării preventive pe numele...

Camera Deputaților discută joi cererea de încuviințare a arestării preventive pe numele Elenei Udrea

Solicitarea procurorilor DNA privind încuviințare a arestării preventive pe numele Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” va fi discutată joi în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților, care va avea loc la ora 12:00, potrivit b1.ro.

Potrivit procedurii, membrii Biroului vor trimite solicitarea procurorilor la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, unde deputații juriști vor trebui să dea un raport consultativ, urmând ca Plenul Camerei să decidă, ținând cont sau nu de raportul Comisiei, cu privire la solicitarea procurorilor DNA. În cursul zilei de azi, a avut loc  ședința  Comisiei Juridice în care a fost discutată cererea procurorilor privind încuviințarea urmăririi penale pentru Elena Udrea. Comunicatul emis astăzi de către DNA include atât încuviințarea arestării preventive, cât și cererea de urmărire penală, însă acuzațiilor precizate anterior li se mai adaugă și infracțiunea de luare de mită. Elena Udrea a cerut, miercuri, colegilor din Comisia Juridică, să avizeze favorabil cererea de urmărire penală.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version