Acasă Actualitate Atenţionarea hidrologică pentru pentru râuri din județele Dolj, Olt și Mehedinți a...

Atenţionarea hidrologică pentru pentru râuri din județele Dolj, Olt și Mehedinți a fost prelungită

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INGHA) a prelungit ieri atenţionarea Cod Galben de inundaţii emisă pentru mai multe râuri din judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov. Iniţial atenţionarea era valabilă până la miezul nopţii, însă Codul a fost prelungit până mâine, 8 decembrie, la ora 14:00. Potrivit hidrologilor, pe râurile din bazinele hidrografice Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Teslui (judeţele Dolj şi Olt), Călmăţui, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov, Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) se estimează că se vor produce creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele hidrografice Neajlov şi Teleorman.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version